Mariana Câmpeanu a fost nominalizată pentru Ministerul Muncii, după un prim mandat în 2008, de doar două luni, în prag de alegeri parlamentare, prioritățile anunțate de aceasta fiind restituirea CASS reținută ilegal pensionarilor, dar și relansarea dialogului social.
În vârstă de 64 de ani, Mariana Câmpeanu este economistă și a mai ocupat portofoliul Muncii în Guvernul Tăriceanu, anterior conducând și Casa Națională de Pensii.
Mariana Câmpeanu este membru PNL din 1997, potrivit CV-ului său.
Aceasta a candidat din partea PNL la ultimele alegeri parlamentare, din noiembrie 2008, pentru un mandat de deputat în sectorul 2 al Capitalei, dar nu a reușit să ajungă în Parlament.
Cu toate acestea, ea este în prezent deputat, din decembrie 2010, când a fost aleasă în Colegiul 3 Hațeg-Ținutul Pădurenilor, la alegerile parțiale desfășurate pentru postul rămas vacant în urma decesului deputatului PDL Ioan Timiș.
Născută la 1 mai 1948, în satul Boloci, din județul Teleorman, Mariana Câmpeanu este absolventă a Academiei de Studii Economice din București, specializarea Calcul economic și cibernetică economică. Este căsătorită și are doi copii.
După absolvirea facultății, Câmpeanu a lucrat ca economist statistician la Direcția Județeană de Statistică Ilfov, iar apoi ca economist la Direcția Centrală de Statistică București, la 1 iunie 1984 ajungând șef de serviciu la Comisia Națională pentru Statistică.
În perioada 1998-2001, aceasta a ajuns director general în cadrul Direcției de Muncă și Protecție Socială Ilfov, iar în perioada 2001-2007 a fost directorul Casei Județene de Pensii Ilfov.
În 2007 este numită președinte, cu grad de secretar de stat, al Casei Naționale de Pensii, iar pe 26 septembrie 2008 ajunge ministru al Muncii, la finalul mandatului Guvernulului condus de Călin Popescu Tăriceanu, după demisia fostului deținător al portofoliului, Paul Păcuraru.
Mariana Câmpeanu a profitat din plin de preluarea portofoliului la început de campanie electorală și nu a ratat nicio ocazie pentru a-și întregi capitalul de imagine. Astfel, una dintre primele măsuri luate în calitatea sa de ministru al Muncii a constat în organizarea de zile ale porților deschise atât la CNPAS, cât și la minister.
Totodată, în timpul mandatului său s-a decis alocarea de bani în vederea acordării de ajutoare financiare persoanelor singure, cu venituri mai mici de 50 de lei și au fost inițiate mai multe runde de negocieri cu sindicatele și patronatele, în vederea elaborării unei legi de salarizare unice, lucru care nu a fost însă finalizat în mandatul său.
Mariana Câmpeanu are, conform declarației de avere completate în iunie 2011 și postată pe site-ul Camerei Deputaților, trei apartamente în Capitală și o casă de vacanță în județul Buzău, dar și două terenuri, unul intravilan și unul agricol, în județele Buzău și Brăila.
Ea mai deține un autoturism Ford, fabricat în 2007.
La capitolul active financiare, Mariana Câmpeanu are un fond de investiții la ING, în valoare de 7.256 lei, deschis în 2003, patru depozite bancare, dintre care două la BRD, în valoare de 15.000 lei și 6.253 lei, unul la Raiffeisen Bank, în valoare de 7.054 lei și la RBS, în valoare de 5.100 lei. Tot la BRD, Mariana Câmpeanu mai are un cont curent în valoare de 50.091 lei, un alt cont fiind deschis la Bank Post, în valoare de 26.267 lei. Mariana Câmpeanu are și un împrumut la RBS, contractat în 2007 și scadent în 2012, în valoare de 9.500 euro. Noul ministru al Muncii are trecute în declarația de avere și mai multe acțiuni, la BRD, în valoare de 4.300 lei și la SC Berceni, 200 de lei reprezentând părți sociale. Aceasta a acordat și un împrumut, către o persoană fizică, în valoare de 1.500 euro.
Salariul de deputat al Marianei Câmpeanu însumează, pe anul fiscal 2010, 48.948 lei, soțul acesteia având venituri din pensie, în valoare de 17.784 lei.
Deputatul PNL Mariana Câmpeanu a declarat, sâmbătă, pentru MEDIAFAX, că, dacă va fi propusă ministru al Muncii, va restitui oamenilor procentul din CASS reținut ilegal și va relansa dialogul social.
Potrivit deputatului PNL, perioada de șapte luni până la alegerile din toamnă este suficientă pentru a lua câteva măsuri importante, printre care și restituirea CASS pensionarilor.
„Eu cred că se poate ceva și mă duc acolo, dacă voi fi propusă pentru acest post, în primul și în primul rând ca să restitui oamenilor cei 5,5% opriți abuziv la CASS, și pentru acest lucru cred că ajung și câteva luni, nu este o perioadă foarte mare. Aș vedea și ce proiecte legislative necesită modificări dar în primul și în primul rând voi relansa dialogul social”, a spus Câmpeanu.